M-am trezit in seara asta mergand singura pe strada si mi-am dat seama ca am invatat sa fiu singura. Am invatat sa las totul in urma, sa merg singura mai departe, sa nu cer nimic numanui. Am invatat sa nu mai cred nimic, am invatat sa ma bazez numai pe mine.
Trebuie sa marturisesc faptul ca n-a fost usor, insa acum am ajuns la un stadiu in care singuratatea asta imi da uneori putere. Mergand singura azi am realizat cat de multe m-a invatat viata asta.
M-a invatat sa accept singuratatea, sa accept respingerile, durerile, dezamagirile, prieteniile pierdute din cauza celor care nu m-au acceptat. Insa, in primul rand am acceptat sa merg singura pe un drum, pe drumul meu, asa cum e el, mai usor sau mai greu.
Mi-am dat seama ca trebuie sa ma ajut singura si ca nu am de ce sa cer mai mult decat am; nu voi avea niciodata. Pareri de rau, sperante, iubiri, le-am lasat pe toate in urma, mai simt ceva, mai vreau ceva?
Viata asta m-a invatat numai sa accept, numai sa cred ca imi este dat numai ce imi este dat si nu trebuie sa cer mai mult pentru ca n-am nici o sansa. Nu ma mai doare, nu mai simt. Traiesc pentru altii, simt pentru altii, nimeni n-a simtit pentru mine.
Insa am acceptat si asta, am acceptat tot ce a vrut viata asta pentru mine. Mergand pe drumul asta, singura in noapte, am acceptat tot, pana si ce nu ma gandisem ca voi vrea vreodata. Singuratate in noapte, copaci dezgoliti, cuvinte desarte, vorbe in vant…
Destin, viata, singuratate, amagiri, deziluzii, sperante… plecati toate prin vantul rece al unei toamne tarzii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu